June 25, 2010

Femeile sunt zoofile

Femeile nu se îndrăgostesc de bărbaţi, ci de fluturi.

De fluturaşii ăia din stomac, care zboară roiuri-roiuri şi eu efect de slăbire mai ceva decât capsulele cu oţet de mere. De fluturaşii ăia din cap, care le fac năuce şi visătoare şi le înnoadă colţurile gurii la spate, într-un zâmbet perpetuu. De fluturaşii care le înconjoară dintr-odată, împrăştiind praf de dragoste peste lumea care devine (mult prea) roz.

A, da, e nevoie şi de un bărbat în ecuaţie, să transforme nimfele în fluturi. Dar nu bărbaţii sunt obiectul indrăgostelii, ci roiurile de fâlfâitoare, dihăniile înaripate – dar frumos colorate, ce-i drept - ce iau minţile femeilor şi le transformă în zoofile.

Problema cu fluturii e că sunt nişte miopi notorii (căutaţi pe wiki, dacă nu mă credeţi). E posibil, dară, să fie chemaţi de cine te-aştepţi mai puţin, pentru că ei, în miopia lor, nu pot s-aprecieze daca statura-i potrivită, dacă ochii-s îndeajuns de verzi, başca, nici verighetele nu le văd, sărmanii. Iar femeile, mari iubitoare de fluturi, sunt sortite să-şi calce pe inimă, principii şi raţiune şi să se bucure de bieţii fluturaşi, aşa miopi cum sunt.

Şi bucura-s-ar! Că dragălaşe şi plăpânde fiinţe-s (fluturii, nu femeile). Dar bucuria e de scurtă vreme, doar, pentru că, odată ieşiţi din cocon, fluturii nu trăiesc mai mult de-o lună, poate două. Mai lasă-n urmă ceva praf de aripioare, dar nu de ajuns...

June 24, 2010

Pata care nu iese cu Dero

Dero scoate cele mai frecvente 99 de pete, zice reclama. Dar ce ne facem cu a 100-a? Aia care ni se pune nouă mai frecvent decât celelalte 99. Pe-un purtator de ochi albaştri. Sau negri. Sau verzi. A?

Avem un talent epopeic de a ni se pune pata pe cine ştim că nu trebuie, dar vrem sa fie. Măcar puţin. Măcar o dată. Măcar să încercăm, să vedem cum e.

Ironia e că rămânem, de regulă, doar cu pata, care uneori se diminuează, iar alteori se accentuează. Pentru ca ne e teamă să facem vreun pas în realitate, pentru că iluzia e mai sigură. E aşa cum o proiectăm noi, aşa cum o visăm noi, aşa cum o vrem noi. Rareori facem ceva în realitate. Uneori regretăm că am făcut-o. Dar, de cele mai multe ori, regretăm că nu am făcut nimic. Iar pata se transformă într-un “what if?” care nu mai iese nici cu Dero amestecat cu Vanish.

Fară pete sau fară regrete? Încercăm cu Dero, totuşi?