Femeile sunt zoofile

Femeile nu se îndrăgostesc de bărbaţi, ci de fluturi.

De fluturaşii ăia din stomac, care zboară roiuri-roiuri şi eu efect de slăbire mai ceva decât capsulele cu oţet de mere. De fluturaşii ăia din cap, care le fac năuce şi visătoare şi le înnoadă colţurile gurii la spate, într-un zâmbet perpetuu. De fluturaşii care le înconjoară dintr-odată, împrăştiind praf de dragoste peste lumea care devine (mult prea) roz.

A, da, e nevoie şi de un bărbat în ecuaţie, să transforme nimfele în fluturi. Dar nu bărbaţii sunt obiectul indrăgostelii, ci roiurile de fâlfâitoare, dihăniile înaripate – dar frumos colorate, ce-i drept - ce iau minţile femeilor şi le transformă în zoofile.

Problema cu fluturii e că sunt nişte miopi notorii (căutaţi pe wiki, dacă nu mă credeţi). E posibil, dară, să fie chemaţi de cine te-aştepţi mai puţin, pentru că ei, în miopia lor, nu pot s-aprecieze daca statura-i potrivită, dacă ochii-s îndeajuns de verzi, başca, nici verighetele nu le văd, sărmanii. Iar femeile, mari iubitoare de fluturi, sunt sortite să-şi calce pe inimă, principii şi raţiune şi să se bucure de bieţii fluturaşi, aşa miopi cum sunt.

Şi bucura-s-ar! Că dragălaşe şi plăpânde fiinţe-s (fluturii, nu femeile). Dar bucuria e de scurtă vreme, doar, pentru că, odată ieşiţi din cocon, fluturii nu trăiesc mai mult de-o lună, poate două. Mai lasă-n urmă ceva praf de aripioare, dar nu de ajuns...

Pata care nu iese cu Dero

Dero scoate cele mai frecvente 99 de pete, zice reclama. Dar ce ne facem cu a 100-a? Aia care ni se pune nouă mai frecvent decât celelalte 99. Pe-un purtator de ochi albaştri. Sau negri. Sau verzi. A?

Avem un talent epopeic de a ni se pune pata pe cine ştim că nu trebuie, dar vrem sa fie. Măcar puţin. Măcar o dată. Măcar să încercăm, să vedem cum e.

Ironia e că rămânem, de regulă, doar cu pata, care uneori se diminuează, iar alteori se accentuează. Pentru ca ne e teamă să facem vreun pas în realitate, pentru că iluzia e mai sigură. E aşa cum o proiectăm noi, aşa cum o visăm noi, aşa cum o vrem noi. Rareori facem ceva în realitate. Uneori regretăm că am făcut-o. Dar, de cele mai multe ori, regretăm că nu am făcut nimic. Iar pata se transformă într-un “what if?” care nu mai iese nici cu Dero amestecat cu Vanish.

Fară pete sau fară regrete? Încercăm cu Dero, totuşi?

Femeile "ie" proaste

Mă supun oprobriului pentru o aşa gravă acuzaţie. Dar, rogu-vă, s-arunce prima piatră cea care n-a căzut, măcar o dată, în păcatul unei iubiri interzise; cea care nu şi-a jertfit nicicând principiile pe altarul unei iubiri nepotrivite; cea care nu a dat vreodată raţiunea pentr-un efemer extaz.  

Ne agăţăm avid de bărbaţi care nu ne vor. Mototolim valori şi principii în ghemotoace mici, pe care le zvârlim la coş pentru un el. Renunţăm la plăcerile noastre pentru plăcerile lui. Facem sacrificii, cerute sau nu, în numele unei iubiri împărtăşite sau nu. Umplem căldări cu lacrimi, saci cu umilinţă şi construim maldăre de frustrări.  

Şi-i acuzăm pe Ei: că nu ne vor, că-s mitocani şi insensibili, că nu ne preţuiesc, că cer prea mult şi-oferă prea puţin, că nu-nţeleg şi nu apreciază, că-s răi, maliţioşi şi prosti.  

Să fie oare-aşa? Sau proastele om fi chiar noi? Hiperbolizăm paie din ochi aleşi de noi (căci, de, când i-am ales, cine a stat vreo clipă să remarce paiul?), dar nu vedem câtamai bârna din ai noştri ochi.  

Da, suntem proaste. Că ne-aruncăm în braţele ălor mai nepotriviţi bărbaţi şi-i acuzăm pe ei pentru alegerile noastre proaste. Sau, şi mai bine, găsim - din când în când - câte-un bărbat mai acătării. Dar nu-l apreciem măcar un strop; din contră, îi pasam frustrări, eşecuri, tare ce nu-i aparţin.  

Gândim cu inima şi simţim cu creierul mic. Judecăm pe dos, suntem ciufute, masochiste, emotive, prea sensibile sau prea raţionale. Şi refuzăm să deschidem larg ochii, pentru a vedea realitatea "reală", nu cea care ne convine. 

De-am sta o clipă, doar, să ne privim atent pe noi, am realiza că cei ce poartă vina nu sunt Ei.

Mic glosar de tipologii feminine

Femme Fatale

Știe ce își doresc bărbații și cum să le ofere ceea ce își doresc. Însă, mai presus de toate, știe ce își dorește ea...și cum să obțină. Chiar și în cazurile în care natura nu a înzestrat-o cu o frumusețe de Afrodita, are un șarm și-o sexualitate care atrag în plasa ei orice făptură masculină care deține ceva din ce-și dorește ea. Va face uz de inteligență emoțională pentru a detecta punctele vulnerabile ale prăzii. Va folosi vorbe meșteșugite drept momeală. Va hipnotiza cu priviri tandre umbrite de gene lungi.

Calculează mutările precum un jucător de șah profesionist. Își ascunde adevaratele reacții precum un jucător de poker. Și luptă pentru ceea ce vrea să obțină cu tenacitatea unui atlet profesionist.

Și, chiar și dacă vei descoperi că totul este un miraj, va fi prea târziu...pentru că va fi devenit deja un narcotic pentru care ești dispus să platești oricât. 

Gânditoarea

Natura a fost darnică în ceea ce-o priveşte, inzestrand-o cu talente multiple. Despică firul în 44 cu precizia unui chirurg de elită. Elaborează scenarii cu viziunea unui regizor hollywoodian. E chinuită de întrebări mai ceva decât  Hamlet. Analizează relativitatea mai abitir decât Einstein. De fapt...analizează totul.
Visează la bărbatul ideal, dar chiar şi-atunci când se ciocneşte de el ca meteoritul din Armagedon de pământ, păşeşte la o parte din calea pericolului pentru că precis ceva e necurat la mijloc. Şi are nevoie de un scurt răgaz de gândire pentru a găsi măcar 147 de motive pentru care idealul nu e ideal: nu ştie paşii valsului vienez; are ochi albaştri şi s-ar putea să deoache; pare un tip gelos pentru că-i trimite trandafiri galbeni; e prea de modă veche pentru că îi deschide portiera.
În capul ei se ţese-o pânză de „dar daca”, „si totusi”, „sau mai bine”. Şi orice-ar fi, oricum ai fi, nu vei scăpa de comparaţii, analize şi investigaţii. 

Isaura

Găteşte, spală, calcă, face curat. Totul pentru tine. Totul pentru ca tu să fii fericit. Şi ca să-ţi dai seama, idiotule nerecunoscător, că e femeia ideală. Că alta mai bună ca ea nu vei mai găsi. Vreodată! Doar, doar, te va lovi revelaţia şi vei da iama în magazinul de bijuterii, în căutarea diamantului mult-aşteptat! Până atunci, mai pregăteşte nişte poale-n brâu convingătoare...
Nu vrea nimic în schimbul a tot ceea ce face decât dragoste, apreciere, siguranţă. Vrea numai s-o iubeşti aşa cum te iubeşte ea.
  

Masochista

E atrasă de "baietii rai”, cei mai răi. Mitocănia îi dă fiori pe şira spinării. Vorbele "de duh” cu iz de jargon de mahala o fac să tremure de dorinţă. Sintagmele de genul "n-am chef de tine azi” sau "lasa-mă, naibii, că mă plictisesti” o fac să te vrea din ce în ce mai mult. Arată-i un semn de afecţiune şi te va arunca, plictisită, ca pe o pereche de dresuri căreia i s-a dus firul. Iar dacă ai făcut greşeala (fatala şi ireversibilă) de a-i trimite flori (ca toţi papagalii!), ai pierdut-o definitiv. Şi irevocabil! 

  

Oglinda

Îi place tot ceea ce-ţi place ţie. Totul. Muzică, filme, locuri, oameni...dacă îţi plac şi ţie, precis îi plac şi ei. O, aveţi ataaat de multe în comun! Ca două picături de apă semănaţi! Ce dacă n-a auzit în veci vreun acord de Vivaldi? E compozitorul ei preferat de când era mică! Ce dacă a auzit doar vag de Dostoievski? După un mini-sudiu intensiv pe Wikipedia, îţi face un comentariu la "Idiotul” de nici n-apuci să realizezi că idiotul în povestea asta eşti, de fapt, chiar tu... 

Pisi

Cunoscută şi sub denumirile populare de "Pitzipoanca” sau "P#%da buna”, poate fi recunoscută după poziţia poşetei cu imprimeu "de firma” pe antebraţul stâng, prelungirile acrilice ale unghiilor şi rujul roz neon (că e la modă anul ăsta). Se remarcă prin onomatopee de tipul "Uaaaaauuuu”, "Ieeeeeei” sau vocale lungi, cu intonaţie teatrală ("Pe buneeeeeeee?” sau "Hai, fatăăăăăăăă!”). E amatoare de accesorii strălucitoare, piese vestimentare cu siglă (mare) a unui designer cunoscut şi autoturisme coooool.
Ar vrea să fie Femme fatale, dar în loc de şarm posedă vulgaritate, în loc de inteligenţă are acorduri de manele, iar în loc de stil are unduiri de şolduri. Este frumoasă. Şi atât. 

Prietena

Ştie că nu vrei mai mult decât o amiciţie platonică. Dar speră că totuşi, într-o bună zi, îţi va veni mintea la cap şi-o să-ţi dai seama cât e de sublimă. Până atunci, îţi va asculta cu atenţie problemele, îţi va da un umăr dantelat pe care să o plângi pe fosta şi va fi un izvor nesecat de sfaturi preţioase.
Aveţi în comun crâmpeie de trecut, frânturi de vise de-ale tinereţii, nopţi în Vamă Veche, acorduri de chitară pe platoul din Bucegi. Se va folosi de toate astea, condimentate cu dresuri fine şi rochii de mătase transparentă, pentru a deveni ceea ce ştie că-ţi doreşti la o femeie. Şi uneori va reuşi. 

Tămăduitoarea

Cunoscută şi sub numele de "Mama ranitilor”, e un magnet pentru bărbaţi cu traume şi sechele, pe care e convinsă că îi poate vindeca de demonii trecutului. Suferi din dragoste neîmpărtăşită? Ai orgoliul însângerat din cauza unei dudui înfumurate? Tămăduitoarea te va aştepta cu o infuzie de compasiune, o licoare de optimism şi o tinctură de schimbare a perspectivei.
Va încropi pomezi vindecătoare, leacuri de suflet şi de trup, descântece de alungare a stafiilor şi-ţi va oferi potirul tămăduirii: pe ea însăşi. 

Sunt femeie si am dreptul sa fac fitze!

Am dreptul să aştept să îmi deschizi portiera. Şi speranţa că nu mi se scurge tot rimelul în ploaie până îţi dai şi tu seama de asta.

Am dreptul să vreau flori. Mai des decât o dată pe an. Şi nu garoafe, mulţumesc.

Am dreptul să întârzii la-ntalnire pentru că eşarfa de la tine nu se asorta cu rochia mea albastră şi a trebuit să o schimb. Rochia. Şi-apoi şi brăţara. Şi-apoi şi eşarfa. Că oricum era cam cald afară pentru eşarfa aia.

Am dreptul să mă oripilez când văd un păianjen cu strămoşi la Cernobâl. Şi să m-aştept să mă salvezi de el. Şi ce dac-a fugit după noptieră? Să îl cauţi!
 
Am dreptul să-mi doresc micul dejun la pat. Măcar un ou pe jumătate crud. Măcar un ceai?
 
Am dreptul să pretind masaj. Nu zic de SPA...

Am dreptul la sindroame pre- şi post-. Să fiu ciufută cu sau fără rost.

Am dreptul să primesc, măcar o dată-n viaţă, un diamant de dimensiunea unei nuci. Şi nu montat pe un inel de aur galben, pot?

Am dreptul să decid la ce restaurant mă duci. Vreau libanez! Ba nu, italian. Sau parcă aş mânca ceva la japonez...
 
Am dreptul să fac fitze! Uite-aşa! Fiindcă-s femeie, dragul meu. Şi s-ar putea chiar să mă placi aşa.