Femeile sunt zoofile

Femeile nu se îndrăgostesc de bărbaţi, ci de fluturi.

De fluturaşii ăia din stomac, care zboară roiuri-roiuri şi eu efect de slăbire mai ceva decât capsulele cu oţet de mere. De fluturaşii ăia din cap, care le fac năuce şi visătoare şi le înnoadă colţurile gurii la spate, într-un zâmbet perpetuu. De fluturaşii care le înconjoară dintr-odată, împrăştiind praf de dragoste peste lumea care devine (mult prea) roz.

A, da, e nevoie şi de un bărbat în ecuaţie, să transforme nimfele în fluturi. Dar nu bărbaţii sunt obiectul indrăgostelii, ci roiurile de fâlfâitoare, dihăniile înaripate – dar frumos colorate, ce-i drept - ce iau minţile femeilor şi le transformă în zoofile.

Problema cu fluturii e că sunt nişte miopi notorii (căutaţi pe wiki, dacă nu mă credeţi). E posibil, dară, să fie chemaţi de cine te-aştepţi mai puţin, pentru că ei, în miopia lor, nu pot s-aprecieze daca statura-i potrivită, dacă ochii-s îndeajuns de verzi, başca, nici verighetele nu le văd, sărmanii. Iar femeile, mari iubitoare de fluturi, sunt sortite să-şi calce pe inimă, principii şi raţiune şi să se bucure de bieţii fluturaşi, aşa miopi cum sunt.

Şi bucura-s-ar! Că dragălaşe şi plăpânde fiinţe-s (fluturii, nu femeile). Dar bucuria e de scurtă vreme, doar, pentru că, odată ieşiţi din cocon, fluturii nu trăiesc mai mult de-o lună, poate două. Mai lasă-n urmă ceva praf de aripioare, dar nu de ajuns...